10 august 2018 – o zi importantă pentru toți elevii din România, întrucât aceasta marchează împlinirea a doi ani de la aprobarea Statutului Elevului. Acest act normativ a adus drepturile și obligațiile elevului la un loc.

Aprobarea Statutului Elevului este, cu siguranță, una dintre cele mai importante reușite ale Consiliului Național al Elevilor. Totuși, chiar și la 2 ani de la aprobarea sa, ne lovim, în lupta de reprezentare a elevilor, de practici desuete care ne îndreptățesc să credem că, de fapt, gradul de implementare a Statutului Elevului la nivel național este unul mult prea scăzut pentru un sistem de învățământ ce se vrea a fi modern și performant.

Unul dintre cele mai importante drepturi stipulate în Statutul Elevului este accesul la educație, aspect care, în unele dintre unitățile de învățământ din România, nu numai că nu este respectat, dar este substituit de comportamente discriminatorii din partea cadrelor didactice, elevii fiind privați de accesul la orele de curs pe motive subiective. Dreptul de a beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, precum și dreptul de a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, constituie două dintre cele mai nerespectate drepturi ale elevilor, aspect conturat în Raportul de Implementare a Statutului Elevului la nivel național, elaborat de Consiliul Național al Elevilor în 2017.

De-a lungul timpului, consiliile județene ale elevilor au înaintat demersuri cu privire la respectarea acestui drept în teritoriu prin campanii, presiuni publice și solicitări nenumărate adresate autorităților publice, însă chiar și acum, un număr îngrijorător de CJE-uri au raportat faptul că aceste drepturi continuă să fie nerespectate. Un alt “neajuns” al sistemului de guvernare al școlii românești este lipsa de transparență. În conformitate cu prevederile Legii 544/2001 (privind liberul acces la informațiile de interes public), elevii au dreptul de a primi răspuns la solicitările pentru accesul la acest tip de informații – drept nerecunoscut în multe din unitățile de învățământ preuniversitar din România unde nici măcar documentele de bază nu sunt făcute publice, precum hotărârile Consiliului de Administrație sau Regulamentul de Organizare și Funcționare.

În ciuda implementării (încă!) deficitare a Statutul Elevului la nivel național, Consiliul Național al Elevilor a reușit să obțină, anul acesta, noi victorii pentru elevii români, militând pentru interzicerea sancționării elevilor ca urmare a nepurtării uniformelor și pentru eliminarea conceptului de “elev de serviciu”, aspecte prevăzute și în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). De asemenea, anual, Consiliul Național al Elevilor realizează Raportul de Implementare a Statutului Elevului la nivel național (RISEN), document elaborat în urma analizei temeinice a tuturor chestionarelor completate de elevi din toate județele țării, ce va fi publicat la începutul noului an școlar.

sursa: consiliulelevilor.com

Rămâneți aproape pentru a afla detalii despre Raportul privind implementarea Statutului Elevului în județul Galați!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.